Plângeri penale în cazul pestei porcine. „E vorba de o mână criminală!“

by Florian Popa

Criza pestei porcine continuă la Arad, iar autoritățile sunt depășite de situație, ba chiar mai grav, unii par că nu sunt preocupați de această problemă. Acesta e și motivul pentru care, doi dintre șefii instituțiilor care ar trebui să ia măsuri în acest caz s-au ales cu plângeri penale. Este vorba de Nicu Deme, director al Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Arad (AJVPS), și de Viorel Agud, director al Direcției Sanitar Veterinare Arad. Cei doi sunt acuzați că nu au luat măsurile care se impuneau în acest caz, că nu au respectat prevederile legale.

Directorul Combinatului Agoindustrial Curtici, Dimitrie Muscă, crede că la mijloc e o mână criminală, altfel nu se explică apariția pestei în unele localități din județul Arad, fără să fie afectate județele Bihor sau Timiș  sau localitățile de graniță din Ungaria. „Eu cred că la mijloc e o mână criminală, altfel nu-mi pot explica cum a apărut din nou pesta în județul Arad, practic de nicăieri. Dacă venea din Ungaria, ar fi trebuit să fie afectate și localitățile de graniță, atât din Ungaria, cât și din România, nu apărea la Sânpetru German. Dacă venea din Timiș sau Bihor, ar fi trebuit să avem pestă și acolo, dar nu există așa ceva. Singura explicație e că cineva are interesul să răspândească pesta în județul Arad. Iar modul cum se comportă autoritățile competente e strigător la cer și ridică alte semne de întrebare asupra acestui caz deosebit de grav. Aici nu e vorba de Muscă sau de Combinatul Agroindustrial Curtici, ci de zeci de mii de cetățeni care și-ar putea pierde animalele din curte. Asta nu înțeleg cei care stau și se uită cum se răspândește virusul în loc să ia măsurile ce se impun“, declară Dimitrie Muscă.



Facebook Comments