Plan roșu la spitalul Covid din Ploiești: doi pacienți au murit și alți zeci au fost evacuați

by Adrian Pavel

Un incendiu a izbucnit joi dimineaţă, la Secţia de boli infecţioase a Spitalului Judeţean Ploieşti, unde sunt trataţi pacienţi cu COVID. Primele date arată că doi bolnavi au murit. Autorităţile au activat Planul Roşu Judeţean. Alţi 20 de bolnavi au fost evacuaţi, fiind transferaţi în clădirea principală a spitalului judeţean. Incendiul afost lichidat.

Incendiul se manifestă la Secţia de boli infecţioase a Spitalului Judeţean Ploieşti. Primele date arată că este afectată o suprafaţă de 20 mp, fără flacără şi cu degajare de fum.

„Din primele informaţii 2 pacienţi sunt decedaţi. La ora 04.36 a fost pus în aplicare Planul Roşu Judeţean. 20 de pacienţi au fost evacuaţi. La faţa locului au fost mobilizate 6 autospeciale de lucru cu apă şi spuma, 1 de descarcerare descarcerare şi 20 ambulante SMURD şi SAJ cu 57 de pompieri militari”, transmite Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Prahova.

Secţia de boli infecţioase a SJU Ploieşti, cunoscută localnicilor sub denumirea „Spitalul Movila”, funcţionează într-un loc separat de corpul principal de clădire al spitalului. Secţia este amplasată în zona de nord a oraşului, între blocuri de locuinţe şi funcţionează în mai multe corpuri vechi de clădire.

IGSU anunţă că focul, care s-a manifestat într-un salon de la parterul unei clădiri, pe o suprafaţă de aproximativ 20 metri pătraţi, a fost lichidat.

Autorităţile au început transferul pacienţilor către sediul principal al Spitalului Judeţean.

Facebook Comments