Plafonarea prețurilor RCA ar putea fi prelungită până în ianuarie 2024

by Adrian Pavel

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) vrea să propună Guvernului prelungirea plafonării prețurilor RCA cu încă 3 luni, până la 10 ianuarie 2024, motivul invocat fiind acela de a expira toate polițele RCA ale Euroins, asigurător în faliment, au declarat marți pentru HotNews.ro mai multe surse atât guvernamentale, cât și din industria de asigurări.
Amintim că, în contextul falimentului Euroins, Guvernul Ciucă a decis plafonarea prețurilor RCA, la nivelul prețurilor de bază (B0) practicate de asigurători la data de 28 februarie 2023, la care se aplică reducerea sau creșterea de preț aferentă clasei de bonus-malus în care se află fiecare asigurat.
Prețurile au fost înghețate începând din 11 aprilie 2023, timp de 6 luni, perioadă care ar expira în data de 10 octombrie 2023.
Problema este că sunt foarte mulți șoferi români care au în continuare polițe RCA în vigoare la Euroins, asigurător intrat în faliment, iar termenul la care aceste asigurări ar expira automat este 8 septembrie 2023.
La propunerea ASF, Guvernul a scos în consultare publică proiectul de act normativ prin care s-ar prelungi cu încă 3 luni valabilitatea polițelor RCA emise de Euroins, Consiliul Economic și Social (CES) l-a avizat de săptămâna trecută cu observația că măsura va genera o presiune majoră asupra Fondului de garantare a Asiguraților, dar Executivul nu l-a aprobat încă.
„Este destul de probabil ca acest proiect de OUG privind prelungirea valabilității polițelor RCA ale Euroins să fie aprobat la ședința de Guvern din această săptămână. Ulterior, ASF va propune Guvernului și prelungirea plafonării prețurilor RCA, care se va face de către Guvern printr-un alt act normativ.
Premierul Ciolacu și-a dat deja ok-ul pe această propunere”, a declarat marți pentru HotNews.ro o sursă apropiată procesului.
Informația este confirmată și de alte surse guvernamentale și din industria de asigurări.

Facebook Comments