Pistolarul arădean Luca Joldea a început anul în forță. Va trage la Europene chiar de Ziua Femeii!

by Sorin Haut

Cel mai bun sportiv al secției de tir de la CSM Arad, Luca Joldea a concurat în acest început de an la o primă etapă din cadrul Campionatului Național de aer comprimat, a doua din acest sezon. S-a tras în poligonul de la București, acolo unde sportivul pregătit de Gheorghe Pop s-a clasat pe primul loc în proba de pistol a juniorilor. Tatăl său, Ion Joldea a tras și el la etapa a doua din Capitală, ocupând locul 3 la seniori, tot în proba de pistol. Urmează o nouă etapă, în acest weekend, programată la Oradea, CSM Arad urmând să deplaseze o delegație mult mai numeroasă. Pentru Luca Joldea sunt repetiții utile în vederea Campionatelor Europene de la Talinn (Estonia), din perioada 5-15 martie, unde va trage în proba de pistol a juniorilor chiar de 8 Martie, Ziua Internațională a Femeii!

Tată și fiu, pe podiumul etapei din Capitală

Revenind la sezonul și calendarul intern, etapele preliminare vor fi urmate de primele finale naționale ale anului, din cadrul CN de aer comprimat, care sunt programate în primăvară: în 23-26 martie se va concura la tineret, apoi în 5-8 aprilie vor trage pentru medalii juniorii, pentru ca în 27-30 aprilie să le vine rândul și seniorilor să țintească primele podiumuri din 2023. În paralel, antrenorii secției de tir continuă să facă și selecții, pentru a atrage spre tirul sportiv noi copii și tineri dornici de a face sport de performanță.

Facebook Comments