Pistolara Daria Haristiade a țintit finala de la Gyor

by Sorin Haut

Sportiva legitimată la CS Municipal Arad, unde e antrenată de Mircea Budurișan, a concurat în week-end la Gyor, în calificările pentru Jocurile Olimpice ale Tineretului 2018, concurs ce a precedat Campionatele Europene. Multiplă medaliată și campioană națională și componentă a lotului național, pistolara noastră a avut o evoluție bună, calificându-se în finala probei de pistol, cu un total de 374 de puncte, ce i-a permis pătrunderea în primele opt sportive, cu al șaselea rezultat. De remarcat că la start s-au aliniat peste 50 de sportive de pe continent.
Urmează Europene, cu doi arădeni la start
În ultimul act, Haristiade a ocupat locul 8, cu un total de 108,7 puncte, la mare distanță de primele trei clasate, care au reușit calificarea la JO din Buenos Aires: iberica Gloria Fernandez (233,7 puncte), rusoaica Iana Enina (233 puncte) și nemțoaica Vanessa Seeger (213,1 puncte). Daria Haristiade nu și-a încheiat aventura europeană, ea urmând să concureze marți, 20 februarie, în proba de dublu mixt, alături de un alt arădean de la CSM, Casian Codrean, cei doi urmând să tragă, miercuri, 21 februarie și la individual, în proba clasică a Europenelor din Ungaria.

Facebook Comments