Piroş Security şi-a adus fundaş din naţionala Republicii Moldova

by Sorin Haut

Liga 1 la fotbal feminin debutează la finalul acestei săptămâni, după retragerea din competiție a echipelor din Târgoviște și Filiași refăcându-se țintarul pentru un prim eşalon cu 12 echipe. Sorții au vrut ca AC Piroș Security Arad să debuteze chiar pe terenul campioanei României, Olimpia Cluj.  Echipa arădeană arată şi mai bine faţă de stagiunea trecută, iar sub comanda lui Florin Bugar au sosit jucătoare importante. Două dintre ele, stranierele Maha Shehata şi Nazlican Parlak aşteaptă viza pentru România, iar cei din conducerea clubului sunt convinşi că ambele vor fi apte pentru meciul de duminică, de pe Someş. Din păcate, noul decar al Aradului, cipriota Maria Savva va absenta o perioadă lungă de pe gazon, ca urmare a unei accidentări grave suferite zilele trecute la un joc şcoală, în familie. Ea se va opera de ligamente încrucișate acasă, în Cipru.

Între timp, Piroş Securtiy şi-a asigurat serviciile unei alte internaţionale, fundaşul Dumitriţa Prisăcari, în vârstă de 26 de ani, care s-a despărţit recent de formaţia din Becicherecu Mic.  „Încã o jucătoare de top se alătură echipei noastre. Îi urăm bun venit Dumitriţei Prisăcari, jucătoare de națională a Republicii Moldova. Mulțumim marasportsstars pentru contribuție”, este mesajul celor de la Piroş Security.

Facebook Comments