PINCOTA VREA PRIMA VICTORIE IN PLAY-OUT. VALCEA ESTE SALVATA MATEMATIC

by Sorin Haut

Pâncota vrea prima victorie în play-out-ul seriei a doua a ligii secunde, după cele două remize obţinute la Caransebeş şi Oradea. În Podgoria arădeană soseşte CSM Râmnicu Vâlcea, echipă care a încheiat practic socotelile ccu acest sezon, fiind salvată matematic. Antrenorul oltenilor, Alexandru Pelici, a anunţat că nu este exclus ca în formula de start a formaţiei sale să se regăsească şi câţiva juniori, dar asta nu îi adoarme pe „şoimi”, care s-au „fript” deja la meciul cu Tărlungeni.

E un avantaj faptul că Vâlcea este deja scăpată de grijile retrogradării, dar nu vrem să ne mai păcălim la fel ca şi în meciul cu Tărlungeniul. Toată lumea e conştientă că avem mare nevoie de cele trei puncte”, spune Pavel Piroş, preşedinte la Şoimii Pâncota. Aflată încă pe ultimul loc în play-out, cel care duce la barajul de salvare, Pîncota speră să poată preda încă de mâine „lanterna roşie” orădenilor, aflaţi la doar un punct distanţă.

Ionuţ Popa are destule probleme de lot înaintea meciului, antrenorul arădean neavând la dispoziţie nici un atacant de meserie. Alin Mihai, Voinea, Cioablă și Sălăjan nu sunt apți, astfel că „Mister” va trebui să improvizeze în ofensivă.

Play-out „B2”, etapa 3:

Şoimii Pîncota – CSM Rm.Vâlcea, sâmbătă ora 11

FC Caransebeş – FC Bihor, sâmbătă ora 11

Clasament

1.CSM Rm. Vâlcea           22           7             9             6             21-18     30

2.FC Caransebeş              22           5             7             10           19-27     22

3.FC Bihor Oradea           22           3             9             10           14-22     18

4.Şoimii Pîncota               22           3             8             11           18-28     17

 

 

Facebook Comments