Piloţii arădeni au obţinut primele succese stagionale, la supermoto şi endurocross

by Sorin Haut

Campionatul Național al României la supermoto și viteză şi-a consumat primele două etape zilele trecute, la Arad, pe circuitul VIK Power, în organizarea clubului Motorsport Race Management București. Premierea seniorilor a fost făcută chiar de preşedintele Federaţiei Române de Motociclism, arădeanul Cristian Mureşan.  Dintre piloţii arădeni s-a remarcat Attilo Gergely (foto), de la Arici Supermoto, cel mai bun la „Amatori” în cadrul Cupei FRM – clasa SM Amatori, secondat de Rareş Bejan, tot de la Arici Supermoto. La clasa SM Hobby, Daniel Petrişor Pintea (Arici Supermoto) s-a clasat pe locul doi. Următoarele două etape ale campionatului vor avea loc tot pe circuitul arădean, între 14 și 16 august.

Etape naţionale la Arad şi Sebiş, în debutul sezonului moto

O altă competiţie moto importantă a avut loc în week-endul trecut, la Sebiş. Clubul Lion Racing Team Sebiș a organizat prima etapă din Campionatul Național la Endurocross. „După mai bine de zece ani de la apariția acestei discipline moto, clubul Lion Racing Team Sebiș a adus Endurocrossul acolo unde era la începuturile sale, la peste 100 de concurenți într-o singură etapă. Felicitări tuturor sportivilor pentru respectarea condițiilor impuse și felicitări organizatorilor”, menţionează Federația Română de Motociclism.

VIK Power şi Pleşcuţa, locaţiile din august

Dintre arădeni s-au remarcat cel mai bun Expert, Florentin George Leric, de la Hard Enduro, respectiv juniorul George Alexandru Tudur şi Bogdan Alexandru Boran, ambii de la Lion Racing Team Sebiș, primii la clasa Hobby. Următoarea etapă națională de endurocross va fi organizată tot de Lion Racing Team Sebiș şi tot în județul Arad, la Pleșcuța, pe 22 august.

 

Facebook Comments