Pilot militar român, găsit mort într-o cameră de hotel din Franța

by Dana B.

Comandorul Ion Stăiculescu, comandantul Grupului 90 Operaţional din cadrul Bazei 90 Transport Aerian Otopeni, aflat în misiune în localitatea Cherbourg, Franţa, a murit, sâmbătă, în camera de hotel în care era cazat, anunţă Ministerul Apărării Naţionale (MApN).

Ofiţerul participa, în calitate de comandant de aeronavă, la exerciţiul multinaţional organizat de armata franceză, în perioada 31 mai – 4 iunie, pentru marcarea a 74 de ani de la debarcarea aliată din Normandia. La acest exerciţiu, România participă cu un detaşament format din 33 de paraşutişti militari şi o aeronavă C 27J Spartan, potrivit unui comunicat al Ministerului Apărării Naţionale (MApN).

Sâmbătă dimineaţă, ofiţerul a fost găsit fără cunoştinţă de către colegii săi, în camera de hotel. A fost solicitată intervenţia medicală de urgenţă, prin serviciul 112, însă manevrele de resucitare efectuate de echipajul medical francez au fost fără rezultat, medicii declarând decesul în jurul orei 10.00, ora locală.

Cazul este cercetat, conform procedurilor, de autorităţile judiciare franceze.

Comandorul Ion Stăiculescu era pilot militar clasa I, cu o experienţă de peste 7.500 de ore de zbor efectuate pe diferite tipuri de aeronave, dintre care aproximativ 3.500 pe C 27J Spartan, la manşa căruia zbura în calitate de pilot comandant instructor. Ofiţerul, în vârstă de 55 de ani, activa în Ministerul Apărării Naţionale din anul 1986. Era căsătorit şi avea un copil.

Reprezentanţii Ministerului Apărării Naţionale au demarat demersurile prin care să fie permisă, după finalizarea procedurilor de cercetare impuse de legislaţia franceză, repatrierea trupului neînsufleţit al militarului.

Fifor, despre pilotul mort: Vinerea trecută ne întorceam împreună cu el la manşă din Polonia.

Ministrul Apărării, Mihai Fifor, a transmis un mesaj de condoleanţe după moartea pilotului Ion Stăiculescu, comandantul Grupului 90 Operaţional din Baza 90 Transport Aerian Otopeni, aflat în misiune în localitatea Cherbourg, Franţa, transmiţând că Armata a pierdut unul din cei mai iscusiţi piloţi.

„De azi, comandorul Ion Staiculescu a zburat la ingeri…Absurd de repede. Vinerea trecuta ne intorceam impreuna cu el la mansa din Polonia. Radea sagalnic in mustata si planuia urmatorul zbor. S-a grabit insa sa zboare acolo unde ii placea cel mai mult…dincolo de nori. Armata Romaniei a pierdut azi pe unul dintre cei mai iscusiti piloti ai sai…Dumnezeu sa te aiba in paza si sa te odihneasca in pace, nea Ioane!”, a scris Mihai Fifor, pe Facebook.

 

Sursa: mediafax.ro

Facebook Comments