„Piesa” lui Rednic a marcat în Liga a II-a, pentru Dumbrăvița! Un alt ex-utist a înscris pentru timișeni

by Sorin Haut

Noua ediție a Ligii 2 la fotbal a ajuns, astăzi, cu toate meciurile la zi. Partida restantă dintre Progresul Spartac și CSC Dumbrăvița, contând pentru runda inaugurală, s-a jucat de la Buftea și a fost câștigată cu 3-1 de timișeni. Dumbrăvița și-a valorificat statutul de favorită pe terenul „lanternei roșii”, prin reușitele lui A. Toroc, în minutul 40, Bruce Nortey, fotbalist ghanez de 19 ani împrumutat de UTA și Ionuț Tănase, fotbalist crescut de UTA. Spartacul a înscris golul de onoare prin A. Crivac. Rednic l-a numit „piesă” pe Nortey, dar l-a trimis să joace în eșalonul secund, la Dumbrăvița.

Doi ex-lipovani, pe teren: Salhi a fost eliminat! Răzvan Ristin a intrat în prelungiri

În prelungiri, ex-lipovanul Salhi a fost eliminat pentru o lovitură fără minge. Un alt fost fotbalist al Lipovei, Dragan Paulevici a jucat și el pentru „alb-verzi” până în minutul 79, când a ieșit de pe teren și Zaluschi, fost fotbalist la ACU și UTA. În fine, Răzvan Ristin, mijlocașul de 18 ani împrumutat de „Bătrâna Doamnă”, a bifat și el câteva minute în prelungiri. Dumbrăvița a ajuns la 8 puncte acumulate în cinci etape și cu golaveraj 6-4 a urcat pe locul 6, ultimul calificabil în faza play-off-ului.

Facebook Comments