Pierdere grea pentru presa sportivă din Arad: jurnalistul Ovidiu Păcurariu a urcat la ceruri…

by Sorin Haut

Veste deosebit de tristă pentru presa sportivă din Arad. Jurnalistul Ovidiu Păcurariu s-a stins din viață în această dimineață la vârsta de 70 de ani. Era nelipsit din tribune la meciurile de acasă ale UTA-ei şi în general un mare împătimit al sportului în general, al celui arădean în special. Născut pe 10 aprilie 1951 la Arad, Ovidiu Păcurariu a fost fiul lui Gheorghe Păcurariu, component al echipei Politehnica Timișoara în perioada 1945-1950, cu care a promovat în Divizia A în anul 1948. Nea’ Ovi, așa cum îi spuneam noi, cei mai tineri, respectatului gazetar sportiv, a absolvit în anul 1975 Institutul Politehnic Timișoara, Facultatea de Mecanică, Specialitatea TCM. A intrat în fotbal ca și președinte al clubului Vagonul Arad, funcție pe care a ocupat-o între anii 1991 și 1998.

Primii pași în presa scrisă sportivă i-a făcut la Adevărul de Arad, după care, timp de şapte ani a activat la săptămânalul Fotbal Vest. A mai fost și purtator de cuvânt la defuncta ACU. Era nelipsit de la toate acțiunile veteranilor utiști și nu numai și a fost unul dintre cei mai buni prieteni ai regretatului Ionuț Popa. Acum cei doi se vor revedea în Ceruri și vor sta, ca altădată, la povești lungi despre fotbalul de odinioară.

Dumnezeu să să te odihnească în pace, nea’ Ovi!

Facebook Comments