S-a tras cortina peste cea de a 14-a ediţie a Cupei de Crăciun Atletico Arad,turneu internaţional de fotbal pentru copii şi juniori. În cele două week-enduri, Sala Polivalentă, sălile de sport ale Liceului Pedagogic „Dimitrie Ţichindeal” şia Universităţii Aurel Vlaicu din Arad au fost gazdele unui impresionant număr de echipe participante, nu mai puţin de 72 la număr din 4 ţări: Ungaria, Serbia, Bosnia- Herţegovina şi România. S-au jucat 190 de meciuri, marcându-se 665 de goluri. Toţi cei peste 1000 de copii participanţi au fost vizitaţi de Moş Nicolae şi Crăciuniţe la sălile de sport, aceştia oferindu-le dulciuri, iar câştigătorii au fost premiaţi de clubul organizator CS Atletico Arad cu cupe şi medalii.
Câştigătorii pe categorii au fost: week-end 1: CS ATLETICO ROŞIORI – categoria 2005, CS ATLETICO ARAD – categoria 2007, CS ATLETICO ARAD – categoria 2009; week-end 2: CS ATLETICO ARAD – categoria 2004, CS COLŢEA 1920 BRAŞOV – categoria 2006, CS FC ELECTRICA 1869 TIMIŞOARA – categoria 2008. Partenerii evenimentului au fost: Primăria Municipiului Arad, prin Centrul Municipal de Cultură Arad şi Consiliul Judeţean Arad, prin Centrul Cultural Judeţean Arad.