PESTE LA CUPTOR CU SOS DE SMANTANA

by Paula Craciun

De ce este peștele așa de benefic sănătății umane? Popoarele unde se consumă mult pește, în special cel oceanic de adâncime, precum Japonia și insulele Pacificului, au o incidență a bolilor cardiace semnificativ scăzută față de cele neconsumatoare de astfel de alimente. Peștele oceanic de adâncime, cum sunt tonul și somonul, sunt surse excelente de proteine, la fel ca și uleiurile de pește, bogate în doi acizi esențiali, acidul eicosapentenoic (EPA) și acidul docosahexenoic(DHA). Acestea sunt printre cele mai eficace fluidizante naturale ale sângelui.

Pentru că vine vara și avem nevoie de alimente cât mai ușoare, răcoritoare și totuși hrănitoare, peștele la cuptor cu sos de smântână este mâncarea perfectă. Iar pentru cei care adoră să consume pește proaspăt, prins chiar în aceeași zi, iată o rețetă ce merită încercată.

Înăbușirea este una din cele mai bune metode de a prepara mâncarea, mai ales peștele. Acest proces reține sucul cu toate vitaminele și substanțele nutritive din pește, nu are nevoie de grăsime și poate fi consumat alături de diverse sosuri, cum este cel de smântână.

Ingrediente: Pește proaspăt, Ghimbir, Vin alb,  Smântână, Usturoi.

Mod de preparare:

Peștele trebuie curățat de solzi bine, apoi i se scot măruntaiele și se crestează ușor cu un cuțit ascuțit de trei ori pe fiecare parte. Apoi se stropește cu vin și se lasă la marinat jumătate de oră. După aceea se scurge vinul și se pregătește pentru preparare.

Peștele se așază frumos într-un vas termorezistent, se stropește cu vin proaspăt și se aruncă câteva felii de rădăcină de ghimbir tăiat subțire. Se pune la cuptor între 7 și 8 minute peștele micuț sau mai puțin și între 10 și 12 minute peștele mai mare sau cantități mai mari.

Apoi se prepară sosul de smântână cu usturoi. Usturoiul se curăță, se spală și se strivește, apoi se amestecă cu puțină sare și ulei de măsline sau ulei de susan. La final se toarnă încet smântâna și se amestecă până se încorporează bine și se face sosul cremos. Se toarnă peste peștele scos proaspăt din cuptor sau se servește la masă în boluri și se înmoaie peștele.

Sursa: clickpoftabuna.ro

 

 

 

Facebook Comments