Peste 7.600 de elevi arădeni vor primi burse

by Cristian Dobre

Primăria Municipiului Arad va acorda 7621 de burse elevilor arădeni, în cuantum total de peste 2.6 milioane lei.

Elevii din învăţământul preuniversitar de stat pot beneficia de burse de performanţă, burse de merit, burse de studiu şi burse de ajutor social, cuantumul şi numărul acestora stabilindu-se anual prin Hotărâre de Consiliu Local.

Pentru semestrul II al anului şcolar 2018-2019, Primăria Municipiului Arad va acorda un număr de 54  de burse de performanţă, 75 de burse de studiu, nu mai puţin de 6.357 burse de merit şi 1.135  burse sociale.

Cuantumul burselor a fost stabilit după cum urmează: 90 de lei – bursa de performanţă, 80 de lei –  bursa de merit, 70 de lei – bursa de studiu şi 60 de lei – bursa socială.

Repartizarea burselor pe fiecare unitate de învăţământ s-a realizat conform solicitărilor fiecărei unităţi de învăţământ.

Astfel, cele mai multe burse de performanţă, 11, vor ajunge anul acesta la Colegiul Naţional “Moise Nicoară” şi la Liceul Naţional de Informatică Arad. Tot Colegiul Naţional “Moise Nicoară” figurează şi cu cele mai multe burse de merit, 816 la număr. Aproape 700 de burse de merit ajung la Colegiul Naţional “Preparandia – Dimitie Ţichindeal” şi tot pe atâtea la Colegiul Naţional “Vasile Goldiş” Arad. Cel mai mare număr de burse de studiu, 17, au fost repartizate Liceului cu Program Sportiv Arad.

 

Facebook Comments