Peste 50 tone deşeuri oprite la intrarea în țară

by Adrian Pavel

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctelor de Trecere a Frontierei Borș II și Nădalc II, împreună cu lucrători ai Comisariatelor Județene Bihor și Arad din cadrul Gărzii Naționale de Mediu și Reprezentații Protecției Consumatorului Bihor și Arad nu au permis intrarea în ţară a cinci mijloace de transport încărcate cu bunuri considerate a fi deșeuri, pentru care șoferii nu a putut prezenta documente necesare importului, conform prevederilor legale în vigoare.
În weekendul trecut, polițiștii de frontieră din cadrul Punctelor de Trecere a Frontierei Borș II și Nădlac II au efectuat controlul, la intrarea în ţară, asupra a cinci automarfare înmatriculate în România conduse de cinci cetățeni români.
Aceștia transportau 50.557 kilograme deșeuri, constând în diverse bunuri (textile, încălțăminte și mobilă second-hand), bunuri care proveneau de la societăți comerciale din Olanda, Germania și Ungaria pentru diferite firme din România.
Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transporturilor, polițiștii de frontieră au solicitat sprijin autorizat reprezentanților Comisariatelor Județene Bihor și Arad din cadrul Gărzii Naționale de Mediu și Protecției Consumatorului Bihor și Arad stabilind faptul că șoferii nu dețin documente complete necesare importului de deșeuri. În consecință, autoritățile de control nu au permis accesul pe teritoriul României pentru aceste mijloace de transport.

Facebook Comments