PESTE 34.800 DE FIRME AU FOST RADIATE IN PRIMELE CINCI LUNI DIN 2014

by Cosmin Mihuta

Numărul firmelor radiate a scăzut, în primele cinci luni din 2014, cu 1,65%, la 34.810 firme, față de 35.394 în perioada similară a anului trecut, conform statisticilor Oficiului Național al Registrului Comerțului.

Cele mai multe radieri au fost înregistrate în municipiul București — 4.423 radieri firme (cu 5,59% mai puține față de primele 5 luni din 2013) și în județele Bihor — 1.589 (plus 29,93%), Iași—1.435 (minus 23,59%) și Constanța — 1.431 (minus 4,47%).

La polul opus, cele mai puține radieri au fost înregistrate în județele Giurgiu — 229 (cu 27,53% mai puține față de perioada ianuarie-mai 2013), Călărași — 246 (minus 12,14%), Vaslui — 2821 (minus 38,72%) și Olt — 318 (plus 21,37%).

Raportat la primele cinci luni din 2013, cele mai mari creșteri ale numărului de firme radiate s-au înregistrat în județele Mehedinți (plus 115,36%), Harghita (plus 44,02%), Teleorman (plus 42,76%) și Dolj (plus 33,96%).

 

Sursa: agerpres.ro

Facebook Comments