Peste 300 de misiuni ale ISU Arad, în primele 15 zile ale anului

by Cristian Dobre

În primele 15 zile ale anului 2019, subunităţile de intervenţie al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Vasile Goldiş” Arad au executat 333 misiuni.

S-a intervenit pentru stingerea unui numă de 20 incendii, 1 misiune descarcerare, 3 misiuni de asistenţă persoane, 3 alte tipuri de misiuni.

Echipajele SMURD au intervenit la 306 cazuri pentru acordarea asistenţei medicale prespitaliceşti.

Tot în această perioada, ofiţerii şi subofiţerii inspecţiei de prevenire au executat 18 controale, 7 la unităţi de alimentaţie publică, baruri, cluburi, 2 la obiective de tip „escape room”, 1 la unitate de turism, 8 la unităţi de cult. Pe timpul controalelor au fost aplicate 15 amenzi în valoare totală de 127.000 lei şi 54 avertismente.



Pe timpul controalelor au fost constatate următoarele nereguli: – Nesolicitarea avizului sau autorizaţiei de securitate la incendiu;

– Punerea în funcţiune a obiectivului fără a deţine autorizaţie de securitate la incendiu; – Neafişarea la intrarea în obiectiv a mesajului „acest spaţiu funcţionează fără autorizaţie de securitate la incendiu”

– Nemontarea elementelor de etanşare şi rezistenţă la foc; – Reducerea gabaritului căilor de evacuare;

– Mijloace de protecţie şi primă intervenţie neverificate/expirate;

– Nemarcarea căilor de evacuare cu mijloace de iluminat pentru ca traseele sa fie recunoscute ziua şi noaptea de utilizatori;

– Sensul de deschidere a uşilor, contrar sensului de evacuare;

Pe timpul controalelor au fost organizate exerciţii de de evacuare şi de folosire a mijloacelor de primă intervenţie.

Facebook Comments