Peste 25 tone deşeuri oprite la intrarea în țară

by Adrian Pavel

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Borș II împreună cu lucrători ai Comisariatului Județean Bihor din cadrul Gărzii Naționale de Mediu, nu au permis intrarea în ţară a trei mijloace de transport încărcate cu bunuri considerate a fi deșeuri, pentru care șoferii nu au putut prezenta documente necesare importului, conform prevederilor legale în vigoare.
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Borș II împreună cu lucrători ai Comisariatului Județean Bihor din cadrul Gărzii Naționale de Mediu, au efectuat controlul, la intrarea în ţară, asupra a trei automarfare, două înmatriculate în România și conduse de cetățeni români și unul înmatriculat în Germania și condus de un cetățean german. Aceștia transportau un total de 25.129 kilograme echipamente electrice și electronice şi diverse bunuri care proveneau de la societăți comerciale din Suedia și Germania, pentru firme din România.
În toate cele trei cazuri, existând suspiciuni cu privire la legalitatea transporturilor, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat reprezentanților Comisariatului Județean Bihor din cadrul Gărzii Naționale de Mediu, stabilind faptul că șoferii nu dețin documente complete necesare importului de deșeuri. Astfel, autoritățile de control nu au permis accesul pe teritoriul României a mijloacelor de transport şi a bunurilor.

Facebook Comments