Peste 25% dintre ordinele de protecție, încălcate anul trecut

by Dana B.

Ministrul de Interne, Carmen Dan, a declarat luni că în 2017 au fost emise 3.000 de ordine de protecţie, din care 25% au fost încălcate, motiv pentru care e nevoie de schimbarea legislaţiei, inclusiv posibilitatea folosirii brăţărilor de protecţie, similare cu cele de la arestul la domiciliu.

„Sunt femeie şi reacţionez când avem situaţii în care se vorbeşte despre violenţa în familie. Suntem în faza de finalizare a unei discuţii legislative şi discutăm cu toţi factorii, printre care şi ministerul Justiţiei şi ministerul Muncii, prin agenţia Egalităţii de Şanse. Sunt câteva propuneri care privesc amendarea legislaţiei privind posibilitatea emiterii uni ordin provizoriu de către poliţist”, a declarat luni, ministrul de Interne, Carmen Dan.

În prezent, legislaţia prevede faptul că ordinul de protecţie se eliberează în baza Legii 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie, printr-o cerere adresată judecătoriei din raza domiciliului solicitantului.

„Anul trecut au fost emise peste 3.000 de astfel de ordine de protecţie si mai mult de 25% nu au fost respectate. Este foarte important să colaboreze toate instituţiile cu competenţe să evităm acest gen de cazuri. Vom face cunoscute propunerile noastre. Avem legislaţie pentru purtarea acestor brătări de protecţie atunci când vorbim de arestul la domiciliu, în ceea ce priveşte aprobarea unor astfel de dispozitive, noi trebuie sa gasim soluţii ca acestea să fie adaptate şi când vorbim de violenţa în familie”, a mai spus ministrul de Interne.

Directoarea unei grădiniţe a fost înjunghiată mortal vineri în Capitală, făptaşul fiind soţul acesteia, faţă de care avea un ordin de restricţie. Ordinul, emis în 24 noiembrie 2017 de către magistraţii Judecătoriei Sectorului 2 din Bucureşti, prevede că Marius Cristian Botan, soţul Nicoletei Botan, directoarea grădiniţei din Sectorul 2, trebuie să păstreze o distanţă minimă de 200 metri faţă de femeie, faţă de domiciliul acesteia şi faţă de locul său de muncă, situat tot în sectorul 2, dar şi faţă de copiii celor doi.

 

Sursa: mediafax.ro

Facebook Comments