Peste 235 de amenzi pentru nerespectarea măsurilor de protecție în Arad

by Cristian Dobre

 

În ziua de 03 noiembrie 2020, sub autoritatea Instituției Prefectului Judeţului Arad, polițiștii arădeni, împreună cu jandarmii și polițiștii locali, au desfăşurat acţiuni de verificare a respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun. Scopul vizat de aceste acţiuni îl constituie prevenirea răspândirii virusului SARS-COV-2.

Au fost verificate 127 de societăți comerciale, restaurante, terase, unităţi tip fastfood, hoteluri, pensiuni şi alte spaţii de cazare, parcuri și zone de agrement, gări, autogări precum și 26 mijloace de transport în comun.

Pentru abaterile constatate au fost aplicate 237 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 84.500 de lei, dintre care 224 pentru nepurtarea măștii de protecție și 13, în valoare de 4.000 de lei, au fost aplicate operatorilor autorizați/transportatorilor pentru nerespectarea măsurilor impuse.

Reamintim cetățenilor că sancțiunea pentru nerespectarea prevederii legale privind portul măștii de protecție, prevăzută de Legea 55/2020, este amendă între 500-2.500 de lei.

Sănătatea și siguranța cetățenilor sunt prioritare tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, astfel că forţele de ordine vor desfășura permanent în această perioadă activităţi de verificare cu privire la respectarea prevederilor impuse pe perioada stării de alertă, pentru a proteja cetăţenii și pentru a preveni răspândirea noului tip de coronavirus.

Facebook Comments