Peste 22 tone de deşeuri din plastic oprite la frontiera cu Ungaria

by Andreea Radu

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Borș II, împreună cu lucrători ai Comisariatului Județean Bihor din cadrul Gărzii Naționale de Mediu, nu au permis intrarea în ţară a unui automarfar încărcat cu peste 22 tone de deșeuri din plastic, pentru care șoferul nu a putut prezenta documente necesare.
Autoritățile de control nu au permis accesul pe teritoriul României a mijlocului de transport întrucât nu erau îndeplinite condiţiile legale necesare transportului.
În data de 13.02.2023, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Borș II împreună cu lucrători ai Comisariatului Județean Bihor din cadrul Gărzii Naționale de Mediu, au efectuat controlul, la intrarea în ţară, asupra unui mijloc de transport, încărcat cu 22.140 de kilograme deșeuri.
Automarfarul, condus de către un cetățean român era încărcat cu deșeuri din plastic, în cantitate totală de 22.140 kilograme, de la o societate comercială din Ungaria pentru o firmă din România.
Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transportului, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat reprezentanților Gărzii Naționale de Mediu Bihor, stabilind faptul că șoferul nu deține documente complete necesare importului pentru astfel de produse.
În consecință, autoritățile de control nu au permis accesul pe teritoriul României, deşeurile fiind returnate societăţii expeditoare.

Facebook Comments