Peste 140 de misiuni ale pompierilor arădeni, în doar câteva zile

by Adrian Pavel

Echipajele de salvatori din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Vasile Goldis ” al județului Arad, cu mijloacele tehnice destinate stingerii incendiilor, precum și pentru acordarea primului ajutor calificat celor aflați în dificultate, au desfășurat în acest această perioadă, 141 misiuni de intervenție în teren după cum urmează:

🚑114 cazuri SMURD pentru acordarea primului ajutor și transportarea la spital a persoanelor rănite ori cu probleme medicale grave.

🚒 25 misiuni de stingere și intervenție, din care:

🔥25 incendii
Din cele 25 incendii, 3 s-au manifestat la case și anexe iar 22 la vegetație uscată/resturi vegetale.

📌 1 misiune umanitară

📌1 misiune salvare animale

**
Detașamentului de pompieri Arad a intervenit in dimineața zilei de Miercuri, 23.03.2022, in jurul orei 10:30, în localitatea Caporal Alexa, pentru stingerea unui incendiu produs la o casă.

La locul evenimentului au acționat 13 Subofițeri, 7 autospeciale de stingere, un echipaj SMURD, dar și forte și mijloace ale SVSU Sântana, SVSU Olari, SVSU Șiria și SVSU Pâncota

In momentul sosirii echipajelor de interventie,
casa ardea generalizat, flăcările extinzându-se si la o anexa a casei vecine, existând posibilitatea de propagare la alte doua case din apropiere.

Incendiul a fost localizat după aproximativ 30 de minute, fără a se extinde la alte proprietăți sau anexe.
Pentru lichidarea incendiului și îndepărtarea efectelor negative, pompierii au acționat aproximativ 1 ora și 30 de minute.

In apropierea anexei care a luat foc, au fost descoperite 2 animalele decedate. ( porci)
Trei persoane (proprietarii casei și un vecin) au suferit atac de panică, echipajul SMURD acordându-le primul ajutor.

Au ars: casa in totalitate iar din anexă, 200 mp din acoperiș.

Cauza probabilă a izbucnirii incendiului: jar sau scântei.

In speța, proprietarul casei a scos jarul din soba, depozitând-ul lângă niște bidoane in care se afla combustibil, ceea ce a produs izbucnirea incendiului.

Facebook Comments