Peste 140 de elevi arădeni, în vizită la CJA

by Cristian Dobre

Peste 140 de elevi de la şcoli din municipiu şi judeţ au fost prezenţi astăzi la Consiliul Judeţean Arad pentru a lua parte la o lecţie de alimentaţie sănătoasă. Consiliul Judeţean Arad derulează, în fiecare an, o serie de măsuri educative care însoţesc programele „Laptele şi cornul”, dar şi distribuţia merelor în şcoli.

           „Încurajăm copiii să consume alimente proaspete şi să îşi însuşească deprinderi alimentare sănătoase. Obiceiurile alimentare se formează în primii ani de viaţă. Este important să învăţăm ce înseamnă un regim alimentar sănătos şi cum ne poate afecta pe termen lung o nutriţie dezechilibrată. Am discutat cu copii de vârste diferite şi am fost plăcut surprins să constat că foarte mulţi dintre ei cunosc ce înseamnă să mănânci sănătos”, a declarat Răzvan Cadar, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Arad.  

Măsurile educative care însoţesc distribuţia de lapte s-au desfăşurat sub sloganul „Nicio zi din cele şapte, fără brânză fără lapte”. Copiii înscrişi în concurs au realizat desene pe această temă. Viziunea copiilor este absolut surprinzătoare. Am avut desene din cele mai diverse, desene în care laptele era reprezentat sub formă de râu, semn că este văzut ca un produs sănătos,  integrat în natură şi necesar pentru dezvoltarea copiilor.

Toţi cei 148 de copii înscrişi la concurs, aparţinând Liceului Naţional de Informatică, Şcolii Gimnaziale „Pădureni” din Chişineu Criş şi Şcolii Gimnaziale „Iosif Moldovan” au fost declaraţi câştigători, pentru efortul şi imaginaţia de care au dat dovadă. Aceştia au primit o sticlă de sana, cărţi de colorat şi diplome.

Dr. Dan Pârvulescu, autorul cărţii Corpul Omenesc, le-a vorbit elevilor despre câteva dintre cele mai importante funcţii ale organismului uman. „Atunci când vorbim despre alimentaţia sănătoasă atenţia trebuie să de îndrepte către micul dejun, o masă care nu trebuie ratată. La prânz corpul are nevoie de o supă, dar nu dintre aceea la plic, iar cina trebuie luată înainte de ora 19.00”, le-a transmis dr. Dan Pârvulescu.

Elevii s-au deplasat apoi la Pecica, unde au vizitat Ferma de Bivoli.

Mâine, miercuri, 5 iunie, se vor desfăşura măsurile educative aferente distribuţiei merelor în şcoli, moto-ul acestei acţiuni fiind „De la mere iei putere”.

Facebook Comments