PESCĂRIA NĂDLAC A FOST DECLARATĂ ARIE NATURALĂ PROTEJATĂ

by Florian Popa

23 de noi situri din România devin arii naturale protejate în cadrul rețelei ecologice europene Natura 2000 și sunt declarate arii de protecție specială avifaunistică, stabilește o hotărâre adoptată astăzi de guvern.

Declararea de noi arii de protecţie specială avifaunistică va contribui, în principal,  la conservarea speciilor de păsări de interes comunitar, dar va da și factorilor interesați posibilitatea să administreze aceste arii și să acceseze fonduri pentru România din bugetul UE.

De asemenea, prin includerea acestor zone în reţeaua europeană de arii protejate Natura 2000, se estimează că suprafaţa acoperită de ariile de protecţie specială avifaunistică va fi în concordanţă cu suprafaţa ariilor de importanţă avifaunistică (IBA), recunoscute de către BirdLife International şi totodată de către CE.

Actul normativ adoptat astăzi răspunde și necesităţilor urgente şi de mare interes în domeniul conservării naturii, de actualizare a reţelei Natura 2000 în România, asumată de ţara noastră prin semnarea Tratatului de aderare la UE.

Nu în ultimul rând, se asigură conformarea României la cerințele țintei 1 din Strategia Uniunii Europene privind biodiversitatea 2020, respectiv finalizarea desemnării siturilor Natura 2000.

Formularele standard ale ariilor de protecţie specială avifaunistică nou desemnate au fost avizate favorabil de către Academia Română – Comisia pentru Ocrotirea Monumentelor Naturii, ca for ştiinţific responsabil în acest domeniu, ariile de protecţie specială avifaunistică şi informaţiile aferente întrunind condiţiile pentru a fi transmise Comisiei Europene.

 

Lista noilor arii de protecție special avifaunistică cuprinde:

  1. ROSPA0150 Acumulările Sârca – Podu Iloaiei
  2. ROSPA0151 Ciobănița-Osmancea
  3. ROSPA0152 Coridorul Ialomiței
  4. ROSPA0153 Defileul Crișului Alb
  5. ROSPA0154 Galicea Mare- Băilești
  6. ROSPA0155 Goicea-Măceșu de Sus
  7. ROSPA0156 Iazul Mare – Stăuceni – Drăcșani
  8. ROSPA0157 Mlaștina Iezerul Dorohoi
  9. ROSPA0158 Lacul Ciurbești-Fânațele Bârca
  10. ROSPA0159 Lacurile din jurul Mascurei
  11. ROSPA0160 Lunca Buzăului
  12. ROSPA0161 Lunca Mijlocie a Argeșului
  13. ROSPA0162 Mânjești
  14. ROSPA0163 Pădurea Floreanu – Frumușica – Ciurea
  15. ROSPA0164 Pescăria Nădlac
  16. ROSPA0165 Piatra Craiului
  17. ROSPA0166 Plopeni-Chirnogeni
  18. ROSPA0167 Râul Bârlad între Zorleni și Gura Gârbăvăţului
  19. ROSPA0168 Râul Prut
  20. ROSPA0169 Tinovul Apa Lină – Honcsok
  21. ROSPA0170 Valea Elanului
  22. ROSPA0171 Valea Izei și Dealul Solovan
  23. ROSPA0147 Valea Râului Negru

În termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a hotărârii adoptate astăzi, limitele ariilor de protecție specială avifaunistică nou instituite vor putea fi vizualizate prin intermediul servicilor de căutare ale geoportalului INSPIRE al Comisiei Europene, la adresa: http://inspire-geoportal.ec.europa.eu/discovery – vizualizare/descărcare a setului de date ”ariile naturale protejate din România.”

Facebook Comments