PERPLEX, PREMIUL SPECIAL AL JURIULUI LA FESTIVALUL DE LA ORADEA

by Andreea Radu

uriul Festivalului de Teatru Scurt de la Oradea, format din Maria Zărnescu (critic de teatru, asistent universitar UNATC), Elisabeta Pop (critic de teatru), Mircea M. Ionescu (dramaturg), Adi Carauleanu (actor și director artistic aș Teatrului Național Vasile Alecsandri, Iași) și președintele Alexa Visarion (regizor și scenarist) a desemnat câștigătorii ediției cu numărul XX a acestui festival. Teatrul Clasic Ioan Slavici Arad a participat la FTS Oradea cu spectacolul PERPLEX , în regia lui Theodor Cristian Popescu și scenografia lui Mihai Păcurar, distribuția fiind formată din actorii Carmen Vlaga Bogdan, Cecilia Donat, Andrei Elek și Alex Mărgineanu.

Printre nominalizați s-a aflat și Mihai Păcurar, care a intrat în concurs pentru scenografia acestui spectacol, alături de scenografii Cosmin Ardeleanu și Roxana Ionescu, premiul revenindu-i acesteia din urmă.

Creația lui Theodor Cristian Popescu a intrat în atenșia juriului, acesta acordându-i Premiul special pentru regia a trei spectacole: PERPLEX (producție a teatrului arădean), CANCUN (Teatrul Regina Maria Oradea) și PANICA (Teatrul Nottara București).

Felicitări tuturor celor implicați în realizarea spectacolului PERPLEX, cu toții demonstrând, din nou, că funcționeayă ca o adevărată echipă!

Facebook Comments