Perlă africană pentru UTA! Yacoub Aly Abeid este noul fundaș lateral al arădenilor

Perlă africană pentru UTA! Yacoub Aly Abeid este noul fundaș lateral al arădenilor
Yacoub Aly Abeid este noul fundaș lateral al UTA-ei, anunţă site-ul oficial al clubului arădean. În vârstă de 24 de ani, Aly Abeid este un fotbalist din Mauritania, națională pentru care a evoluat în 42 de meciuri și a marcat 2 goluri. Apărătorul de picior stâng a început fotbalul la ASAC Concorde în țara natală înainte de a semna cu spaniolii de la Levante. A urmat un împrumut la Alcorcon, iar apoi s-a transferat la Valenciennes, în Franța. În sezonul recent încheiat a adunat 14 jocuri, între care 10 ca titular, în Liga a 2 franceză.  “O dată cu venirea lui Aly am încheiat transferurile în compartimentul defensiv. Mi-am dorit să avem o apărare echilibrată, să avem concurență pe posturi, iar prin transferul lui Aly am rezolvat și flancul stâng. Este un jucător pe care l-am analizat foarte bine și care se pliază pe principiile și concepția noastră. Aly vine dintr-un campionat foarte greu, unde a jucat constant în ultimii doi ani și jumate, la un club bun care a activat și in prima ligă franceză.
Ne bucurăm că a acceptat să vină alături de noi în dauna altor oferte mult mai atrăgătoare, dar l-am convins cu proiectul nostru și ceea ce vrem să facem la Arad. Și nu în ultimul rând, a fost încântat de atmosfera pe care publicul arădean o creează la fiecare meci!”, l-a caracterizat antrenorul UTA-ei, Ilie Poenaru, pe noul apărător utist. (uta-arad.ro)