PERCHEZITIILE DE LA APATEU VIZEAZA O EVIZIUNE FISCALA DE 13,5 MILIOANE DE LEI

by Cosmin Mihuta

Direcţia Naţională Anticorupţie a remis, marţi seară, un comunicat prin care face câteva precizări cu privire la percheziţiile desfăşurate în localităţile Apateu şi Chişineu Criş, la societatea West Oil Terminal. „Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Oradea efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de evaziune fiscală în legătură cu importul de produse petroliere, în perioada 2009 – 2011, prejudiciul estimat fiind de aproximativ 13.500.000 lei. În cursul zilei de 6 mai 2014, ca urmare autorizării de către instanţa competentă, au fost efectuate percheziţii domiciliare în trei locaţii situate în localităţile Chişineu Criş şi Apateu, judeţul Arad. În acest moment, în cauză se efectuează urmărirea penală prin raportare strict la fapte, nefiind începută urmărirea penală faţă de vreo persoană. În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea Serviciului Român de Informaţii Arad, Direcția Generală Anticorupție Bihor şi Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Bihor. Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare“, se arată în comunicatul DNA.

Facebook Comments