PERCHEZIȚII LA VAMA STAMORA-MORAVIȚA

by Dana B.

Procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Timișoara efectuează, marți, 41 de percheziții domiciliare, în cadrul unei acțiuni care vizează polițiști de frontieră din PTF Stamora-Moravița, acuzați de corupție, contrabandă, dar și sprijinirea traficului de migranți sau a unor infractori dați în urmărire generală și care erau lăsați să treacă frontiera.

Potrivit unor surse judiciare, în acest caz se efectuează cercetări față de 80 de persoane, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, contrabandă, complicitate la contrabandă, luare de mită și dare de mită.

Din cercetările efectuate în mai multe dosare penale, vizând săvârșirea unor infracțiuni de contrabandă de către membrii unor grupuri infracționale, s-a desprins concluzia că polițiștii de frontieră din PTF Stamora-Moravița, sub coordonarea șefului de punct — Gabriel Ionuț Furcea — și a șefilor de ture, s-au constituit și acționau în mod coordonat, în scopul comiterii unor infracțiuni de corupție, pentru a obține beneficii materiale, care erau împărțite între polițiști, prin neîndeplinirea îndatoririlor de serviciu privitoare la supravegherea și controlul trecerii frontierei de stat, respectiv prevenirea și combaterea faptelor specifice criminalității transfrontaliere, în special a infracțiunilor de contrabandă, precum și a contravențiilor săvârșite în zona lor de competență.

Anchetatorii susțin că activitățile ilicite desfășurate prin PTF Moravița nu vizau doar acțiunile de contrabandă, ci și sprijinirea traficului de migranți; favorizarea unor infractori dați în urmărire generală, prin permiterea accesului acestora nestingherit peste frontiera de stat; omiterea constatării, contra unor sume de bani, a oricăror abateri de natură contravențională înregistrate la momentul trecerii frontierei și, nu în ultimul rând, atunci când nu putea fi constatată nicio neregulă, prin pretinderea de sume de bani de la persoanele care tranzitau frontiera, invocându-se o așa-numită „tradiție”, căreia călătorii trebuiau să i se supună.

Sursa: agerpres.ro

Facebook Comments