Percheziții în Arad: 5 traficanți de droguri au fost reținuți

by Adrian Pavel

Polițiștii din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Arad, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Arad, au documentat activitatea infracțională a mai multor persoane (bărbați și o femeie), cu vârstele cuprinse între 24 și 51 de ani, pentru trafic de droguri de mare risc. În sarcina uneia dintre persoanele cercetate, de 40 de ani, (cetățean italian) s-a reținut și comiterea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul având suspendată exercitarea dreptului de a conduce.

Din probatoriul administrat a rezultat că, în intervalul ianuarie-august 2025, persoanele cercetate, în mod independent sau în baza unor înțelegeri prealabile, ar fi procurat, deținut, depozitat și vândut, în județul Arad, diverse cantități de cocaină (drog de mare risc), cu sume cuprinse între 450 și 2.000 de lei.

Din cercetări a reieșit că, în perioada aprilie-iulie 2025, în contextul comercializării substanțelor interzise, persoana cercetată, de 40 de ani, ar fi condus un autoturism pe drumurile publice deși avea suspendată exercitarea dreptului de a conduce.

Pe parcursul urmăririi penale, au fost indisponibilizate mai multe cantități de cocaină.

În urma celor 26 de percheziții domiciliare efectuate de polițiști, la data de 11 august a.c., au fost descoperite și ridicate aproximativ 110 grame de cocaină, diferite cantități de canabis (drog de risc), substanțe cristaline (drog de mare risc) grindere, cântare electronice, obiecte purtând urme de substanță, sume de bani în lei și euro, țigarete de contrabandă, precum și alte mijloace de probă.

La data de 11 august 2025, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Arad au dispus reținerea a 5 persoane (patru bărbați și o femeie), cu vârstele cuprinse între 24 și 51 de ani, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc. În sarcina bărbatului de 40 de ani (cetățean italian) s-a reținut și comiterea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul având suspendată exercitarea dreptului de a conduce.

Ulterior, la data de 12 august a.c., judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Arad a dispus arestarea preventivă a bărbaților și arestarea la domiciliu a femeii, pentru 30 de zile, conform propunerii formulate de către procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Arad.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Inspectoratului de Poliție Județean Arad și al Grupării de Jandarmi Mobile Timișoara.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Facebook Comments