Percheziții DIICOT în Arad. Este vizată o grupare care a furat zeci de tone de metale, de la compania feroviară franceză

by Florian Popa
În baza cooperării dintre procurorii DIICOT și autoritățile franceze, s-au efectuat cercetări cu privire la un grup infracțional organizat, care, în perioada 01.02.2019 – 18.02.2019, ar fi comis un număr de 57 de furturi, în dauna SNCF Franța(compania feroviară franceză), cu un prejudiciu de aproximativ 1 milion de euro.
Faptele comise au fost, în principal, sustrageri de componente (radiatoare) de la locomotive pentru dezmembrare și valorificare a metalelor neferoase din acestea (cupru, aluminiu, alamă), stabilindu-se că s-a reușit furtul a peste 1.000 de radiatoare, cantitatea de metale fiind de aproximativ 38 de tone.
În urma acțiunii, au fost ridicate înscrisuri, sumele de 40.000 de lei, 1.860 de euro, 3 motoare de ambarcațiuni și mai multe bancnote contrafăcute.
La acțiunea din România, alături de procurorii DIICOT, la coordonare, a participat și judecătorul de instrucție francez, iar la activitățile desfășurate au asistat și trei anchetatori ai Jandarmeriei Naționale Franceze și un specialist al A.P. FURTUM din cadrul Agenției Uniunii Europene de cooperare în materie de aplicare a legii, care a oferit sprijin prin intermediul biroului mobil.
Suportul financiar şi logistic a fost asigurat de către Eurojust.
Acțiunea a fost efectuată cu sprijinul lucrătorilor de poliție din cadrul inspectoratelor de poliție județene Cluj, Arad, Olt, Vâlcea și Giurgiu.

Facebook Comments