PENSIILE CRESC CU 5% IN 2015, INDEMNIZATIILE PERSOANELOR CU HANDICAP CU 16%

by Sida Voicu

Pensiile vor crește cu 5% din ianuarie 2015, iar indemnizațiile pentru persoanele cu handicap vor fi majorate cu 16%, a declarat luni, la o conferință despre pensiile private, ministrul Muncii, Rovana Plumb.

Majorarea pensiilor va fi mai mare decât cea prevăzută de lege, care vizează o indexare cu rată inflației plus 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut pe economie, iar majorarea indemnizațiilor persoanelor cu handicap are în vedere creșterea indicelui prețurilor de consum în ultimii șase ani, când aceste drepturi nu au mai fost majorate, a explicat Rovana Plumb.

„Aplicăm legea. Conform formulei de calcul din lege, pe rata inflației (…) plus 50% din creșterea reală a câștigului mediu salarial brut, iese un procent de majorare de 4,5%. Având în vedere că avem creștere economică, că s-au creat mai multe locuri de muncă, avem 5,3 milioane de asigurați, 5,3 milioane de pensionari, că avem o colectare care ne permite un procent majorat, am anunțat și vom merge cu 5%. Am discutat cu Ministerul Finanțelor, respective cu ministrul de Finanțe și ministrul Bugetului, astfel încât, începând cu ianuarie 2015, să avem o majorare a pensiilor de 5%”, a afirmat oficialul Ministerului Muncii.

Ea a precizat că, de la 1 ianuarie 2015, salariul minim pe economie va crește la 975 lei, de la 900 lei în prezent. „Sigur că există un angajament al Guvernului astfel încât în 2016 să ajungem la 1.200 lei. În urmă discuțiilor cu instituțiile financiare internaționale vom avea o majorare semestrială anul viitor cu câte 75 de lei”, a spus Plumb.

Despre sistemul pensiilor private, Rovana Plumb a menționat că este în derulare o analiză cu asistență tehnică a Băncii Mondiale, iar mesajul Guvernului este că se merge pe un sistem multipilon și nu se pune problema naționalizării Pilonului II al pensiilor private obligatorii. ” În momentul de față suntem în discuții, transferurile către Pilonul II sunt de 4,5% (din salariul brut, contribuția virată fondurilor de pensii — n.r.). În urmă discuțiilor pe care le vom avea cu ASF, în ce măsură vor crește sau nu transferurile”, a afirmat ministrul Muncii.

Contribuțiile către fondurile de pensii private obligatorii sunt prevăzute să crească cu 0,5 puncte procentuale pe an. Rovana Plumb a mai spus că, în momentul de față, sistemul public de pensii nu are niciun fel de risc pentru plata pensiilor. Ea a menționat că, la finalul lunii septembrie, în România erau înregistrați 5,3 milioane de asigurați și 5,794 milioane contracte active de muncă, care contribuie la buget, din care 5,2 milioane de contracte individuale de muncă pe perioada nedeterminată, pentru timp de lucru de 8 ore pe zi.

Ministrul Muncii a arată de asemenea că în perioada ianuarie 2013 — septembrie 2014, prin măsurile adoptate de Guvern, au fost create 200.000 de locuri de muncă noi și a crescut rata de ocupare. România se află pe o poziție foarte bună, a subliniat Rovana Plumb, în ceea ce privește rată șomajului, de 6,71%, față de 12% în zona euro și 11% — media UE, iar prioritatea zero a României este creșterea ratei de ocupare în rândul tinerilor, unde România este mult sub media UE.

 

Sursa: agerpres.ro

Facebook Comments