Pecica ratează la mustață play-off-ul, dar mai speră la comisii! Cum arată clasamentul sezonului regulat

by Sorin Haut

Progresul Peicica nu a reușit surpriza la Oradea și a cedat cu 2-0 în fața liderului neînvins FC Bihor, iar veștile bune de la Lipova, unde juca contracandidata sa la ultimul loc de play-off, nu au mai venit, timișenii câștigând cu 3-1. În aceste condiții, Buziașul a prins locul 4 și merg în play-off, asta dacă nu cumva situația se va schimba la Comisia de Disciplină a FRF, de la mijlocul acestei săptămâni. Pe scurt, pecicanii au contestat, ce-i drept cam târziu, dreptul de joc al lui Cristian Pădurariu.

Atacantul de celor de la Buziaș ar fi avut un contract de profesionist făcut de cei de la Poli în vară, însă apoi „alb-violeții” nu au mai contat pe serviciile sale și acesta s-a întors la Phoenix, unde a continuat să joace ca amator. Teoretic, Progresul pare să aibă dreptate, mai ales că s-a sesizat și FRF-ul, iar gruparea din județul Timiș ar trebui să piardă toate partidele din acest sezon în care a jucat Pădurariu.

Rămâne de văzut ce se va întâmpla, mai ales că și Buziașul a luat două puncte la „masa verde”, la un meci cu Poli. Până una alta, mai jos aveți rezultatele ultimei etape din C8 și ierarhia finală a sezonului regulat, până la o decizie a comisiei federale:

Liga a III-a, seria 8, etapa a 18-a (ultima):

Avântul Periam – GLT Cermei  2-0

Viașu 21, Baranyi 72

CS Socodor – ACB Ineu   3-0

Mercioiu 16 și 80, S. Florea 88

FC Bihor – Progresul Pecica  2-0

Băican 2, S. Jurj 40

Politehnica Timișoara – CSC Peciu Nou  1-0

Rosenblum (autogol) 63

Șoimii Lipova – Phoenix Buziaş   1-3

Dinu 71 / Grancea 21 și 74, Nicolescu 77.

Clasament final sezon regulat 2023-2024

Prima etapă din play-off (30 martie): FC Bihor – Buziaș, Poli – Peciu Nou

Prima etapă din play-out (29-30 martie): Pecica – Ineu, Lipova – Socodor, Periam – Cermei.

Foto: sportarad

Facebook Comments