Pecica: două spectacole culturale săptămâna viitoare!

by webeditor

Viața culturală din orașul arădean este una bogată, iar autoritățile locale au ținut ridicată ștacheta pe tot parcursul anului. Evenimentele au avut loc aproape săptămânal iar în luna decembrie nu puteau rămâne datoare.

Astfel, vineri, 16 decembrie, de la ora 17, are loc mult așteptatul ”Concert de Colinde”, cu participarea Cenaclului ”Lucian Emandi”, elevilor din Pecica și Sederhat, corurile bisericești din Pecica și Orchestra Asociației Culturale a Minorităților Pecica. Invitații speciali sunt Paul Krizner și Grupul Vocal ”Sfântul Ioan Hrisostom”. A dou zi, sâmbătă, 17 decembrie, de la ora 18, este rândul Ansamblului Folcloric Păstrătorii Tradiției  să urce pe scenă alături de invitații Andrei și Teodora Molocea. Spectacolele se vor desfășura la Casa de Cultură ”Doru Ioan Petescu”.

Așa cum se poate observa din afișele atașate acestui articol, organizatorii evenimentelor, respectiv Casa de Cultură ”Doru Ioan Petescu”, Consiliul Local și Primăria Orașului Pecica au decis ca intrarea să fie liberă!

Facebook Comments