Pecica: Cetatea Voluntarilor se implică în renovarea grădiniței din Sederhat, localitate aparținătoare orașului Pecica!

by webeditor

Grădinița din Sederhat, sat ce aparține de orașul Pecica, va fi renovată cu sprijinul cunoscutei asociații Cetatea Voluntarilor. Acțiunile asociației respective sunt mereu în atenția publicului. De la o renovarea a unei secții din spital a pornit totul. Impactul și susținerea publicului au reprezentat motivele care i-au făcut pe membrii asociației să meargă mai departe. Au urmat mai multe proiecte care au revitalizat diferite obiective importante și au făcut oamenii fericiți. Parteneriatul cu autoritățile locale și județene a fost de asemenea hotărâtor. Recunoașterea la nivel național și chiar internațional a venit natural. Zeci de știri și articole au apărut în presa locală și națională, unde s-au prezentat realizările asociației. Unele chiar suprinzătoare în comparație cu ce se reușește pe la noi. Și nu vorbim doar de dotările ultramoderne ci și de timpii de realizare ale investițiilor.

Anamaria Popa și Anca Korponai, cele două doamne care conduc Asociația Cetatea Voluntarilor, au fost prezente azi la Sederhat alături de Petru Antal și Miodrag Stanoiov, primarul, respectiv viceprimarul orașului Pecica.

”Mă bucur că a venit și rândul orașului nostru, ca să spun așa. Este un proiect foarte important pentru noi. Se va lucra intens în această vară, iar din toamnă copiii din Sederhat vor beneficia de un spațiu frumos renovat unde vor putea învăța alături de doamna educatoare Alexandra Ponta” a declarat Petru Antal.

”Am mai colaborat, dar acesta este primul proiect de anvergură al asociației în parteneriat cu noi, cu Primăria Orașului Pecica. Am văzut și știm ce au făcut până acum și sunt convins că vor realiza lucruri frumoase și aici” a completat viceprimarul Miodrag Stanoiov.

Din spusele primarului aflăm că această colaborare dintre Primăria Orașului Pecica și Asociația Cetatea Voluntarilor va continua prin crearea unui centru de excelență, a unui adevărat HUB educațional. Primăria a pus deja la dispoziția asociației un teren pentru realizarea investiției, dar despre acest subiect vom reveni cu amănunte.

Facebook Comments