Pecica a sărbătorit, dar campioana are de trecut un baraj

by Sorin Haut

Progresul Pecica a devenit, matematic, campioana Ligii a 4-a Arad în urmă cu două săptămâni, dar premierea echipei a fost făcută sâmbătă, în penultima rundă, la finalul partidei câștigate cu 3-0 în fața „puștilor” de la UTA 2. Festivitatea de premiere a fost făcută de Vasile Rad, secretarul AJF și de Petru Antal, primarul orașului Pecica. Revenind la etapa din weekend, să remarcăm victorii pe linie şi chiar la scor ale favoritelor, Sântana şi Zăbraniul marcând fiecare de şapte ori în poarta adversarelor.

Ultima etapă e programată sâmbătă, 1 iunie, când se trage cortina şi peste Liga a IV-a. Deşi a sărbătorit, singura ce nu ia vacanţă e campioana din Pecica, pregătită de barajul de promovare în Liga 3. Trupa lui Dan Stupar speră să le calce pe urme altor campioane judeţene, precum Cermei, Lipova sau Crişul.  Pecica va înfrunta, la baraj, Retezat Hațeg (Hunedoara), într-o „dublă” programată pe 15 iunie la Pecica, respectiv 22 iunie în Țara Zimbrilor.

Liga 4 Arad, etapa 29: Podgoria Pâncota – Frontiera Curtici 1-5, Progresul Pecica – AFC 2 UTA 3-0, Unirea Sântana – Cetate Săvârşin 7-0, Speranţa Turnu – Victoria Zăbrani 1-7, Şoimii Şimand – CS Glogovăţ 4-2, ACS Socodor – Păulişana Păuliş 4-0, Victoria Nădlac – CS Ineu 0-3 (f.j.), Victoria Felnac a stat.

Clasament

1.Progresul Pecica 27 24 2 1 102-13 74

2.Unirea Sântana 27 18 6 3 89-27 60

3.Frontiera Curtici 27 16 5 6 55-28 53

4.Victoria Zăbrani 27 15 2 10 75-38 47

5.ACS Socodor 28 15 1 12 68-55 46

6.AFC 2 UTA 27 12 6 9 72-48 42

7.Podgoria Pâncota 27 13 3 11 63-50 42

8.CS Glogovăţ 27 13 2 12 60-59 41

9.Păulişana Păuliş 27 11 6 10 63-50 39

10.Şoimii Şimand 27 12 3 12 53-46 39

11.CS Ineu 27 11 3 13 59-51 36

12.Victoria Felnac 27 9 2 16 35-64 29

13.Cetate Săvârşin 27 8 1 18 49-101 25

14.Speranţa Turnu 27 2 2 23 27-127 8

15.Victoria Nădlac 27 1 2 24 13-126 5

Etapa viitoare (ultima, sâmbătă, 1 iunie): Curtici – Şimand, UTA 2 – Turnu, Ineu – Felnac, Glogovăţ – Sântana, Săvârşin – Pecica, Păuliş – Pâncota, Zăbrani – Nădlac 3-0 (f.j.), Socodor – stă.

Facebook Comments