La data de 2 iulie 1921 se năștea legendarul Iosif Petschovschi. A jucat la UTA între anii 1946 și 1951, în 94 de meciuri și a dat 34 de goluri și între 1955 și 1961 în 133 de meciuri și a dat 35 de goluri! A fost căpitanul echipei naționale în 32 meciuri, unde a marcat 11 goluri. Mijlocașul central-ofensiv a fost primul fotbalist român care a jucat în selecționata lumii! A decedat pe 6 octombrie 1968, la numai 47 de ani. A câștigat șase titluri de campion: trei cu UTA Arad, două cu CCA București și unul în campionatul Ungariei, în tricoul lui Nagyvaradi AC (CAO Oradea). Are și o Cupă a României în tricoul Bătrânei Doamne. De asemenea, a jucat trei meciuri și pentru naționala Ungariei.
Cei de la UTA au uitat să puncteze această zi importantă, pentru că vorbim de idolul suporterilor arădeni și de unul dintre cei mai importanți jucători din istoria fotbalului românesc. Este considerat cel mai bun fotbalist din istoria UTA-ei, iar unii îl consideră chiar cel mai bun pe care l-a dat fotbalul românesc. Numele său este cântat la fiecare meci de suporterii Bătrânei Doamne prin acele versuri din cântecul devenit imnul utist. Petschovschi are și o statuie în fața Arenei Francisc Neuman, dar dinspre clubul UTA nu avem astăzi nici un mesaj…
Foto: facebook, Bătrâna Doamnă