PD-L ARAD TRAGE DIN GREU PENTRU MISCAREA POPULARA

by Sida Voicu

Deşi în ţară se vorbeşte tot mai mult despre Partidul Mişcarea Populară, deşi în fiecare judeţ s-au înfiinţat filiale, la Arad e linişte totală. Toată lumea e foarte curioasă cine va fi la cârma acestui partid, la nivel de Arad.

Pentru cei care nu cunosc dedesubturile politicii de dreapta din Arad, am apelat la specialistul nostru GogUTA, care ne explică ce e cu popularii ăştia. Mai întâi, cică la populari vom avea o filială de paie până la europarlamentare şi, probabil, şi după, adică până la prezidenţiale. Motivul ? La Arad nu e nevoie deocamdată de PMP, fiindcă există … PD-L. Care PD-L, în frunte cu Gheorghe Falcă, lucrează de zor pentru Mişcarea Populară. Din informaţiile noastre, semnăturile PMP pentru europarlamentare s-au de PD-L, iar cel mai harnic a fost colegiul lui Eusebiu Pistru, însuşi marele deputatul cu dosar la ANI şi cu sechestru pe bunuri fiind foarte implicat, din câte susţine GogUTA.

Le fel de implicat va fi Pistru, mâna dreaptă a lui Falcă (alături de Cionca, Moşneag, Tipei şi doamna Pistru) şi la alegerile europarlamentare, când PD-L Arad va merge pe mâna PMP. Unul dintre motive este şi ejectarea de pe lista europarlamentarilor eligibili a „frăţiorului“ Tipei, căruia Falcă îi promisese să-l trimită să doarmă la Bruxelles. Încă o promisiune neonorată, ca atâtea multe altele. Una în plus nici nu mai contează.

Aşadar, spune GogUTA, nu mai căutaţi Mişcarea Populară pe la Arad. Că nu e nevoie de ea. Poate după europarlamentare, când Falcă va fi exclus din PD-L pentru trădare. Asta dacă nu cumva se trezeşte între timp Blaga, care de vreo câteva luni promite că face curăţenie la Arad.

Facebook Comments