PAVEL PIROS NU A UITAT NICI ANUL ACESTA SA FIE UN ”MOS CRACIUN ” DARNIC

La sediul firmei Piros Security de pe strada Episcopiei a fost astăzi forfotă mare. Ca în fiecare an, Pavel Piroș , patronul firmei și președintele Șoimilor Pâncota , a ținut să ofere cadouri angajaților firmei, echipelor de copii și juniori ale clubului precum și colaboratorilor săi.
Dacă acum câteva zile, zeci de pachete cu cadouri au fost dăruite celor două grupe de juniori republicani A și B ( antrenor, Leontin Pința), astăzi jucătorul pâncotan Ovidiu Morar și-a încărcat portbagajul mașinii cu alte pachete cu surprize oferite de președintele Piroș , acestea fiind transportate la Pâncota pentru a fi oferite celor două grupe de juniori C și D (antrenori: Ovidiu Morar și Ovidiu Dragalina).
Prin biroul lui ” Moș Crăciun” au trecut pe rând și angajații firmei , fiecare alegându-se cu câte un pachet cu surprize.

Ioan Hamza