PAVEL PIROS: „FERICIT DIN TOATE PUNCTELE DE VEDERE”

by Sorin Haut

Pavel Piroş anticipa promovarea echipei sale încă dinaintea play-off-ului din C5, când puţini îi dădeau şanse Pîncotei. Ba mai mult, preşedintele echipei din Podgorie a ghicit şi meciul în care se va decide promovarea, cel din penultima etapă cu Naţional Sebiş. „Sunt un preşedinte fericit din toate punctele de vedere, mi-am făcut datoria vizavi de ce am promis oamenilor din Pîncota. Felicit jucătorii, conducerea tehnică, pentru felul în care au pregătit meciul, dar şi Primăriei, care a fost alături de noi. O victorie meritată, iar ceea ce s-a spus despre noi, că am face nu ştiu ce manevre urâte, nu s-a adeverit, s-a dovedit astăzi că suntem cea mai bună echipă din serie şi merităm promovarea. Continuitate, seriozitate, caracter şi cel mai important lucru, comunicare, acesta e secretul succesului nostru”, a spus Piroş, felicitat pentru promovare şi de Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean fiind şi el prezent la meci.

„Ne punem pe treabă, lucrăm pentru Liga a 2-a”

În ceea ce priveşte planurile de viitor, conducătorul „alb-negrilor” are un proiect bine pus la punct, care va fi demarat cât de curând: „De Liga a 2-a vorbim peste câteva zile, vor urma 2-3 zile de sărbătoare, iar apoi ne punem pe treabă. Băieţii mai au un meci la Baia Mare, iar noi vom lucra la noul lot pentru Liga a 2-a, vor pleca 7-8 jucători, dar vor veni alţii, de fapt suntem în discuţii avansate cu unii, care au semnat şi precontracte. Sperăm să nu ne facem de râs şi să ocupăm un loc onorabil în eşalonul doi”, a mai spus Pavel Piroş.

Facebook Comments