În cursul zilei de miercurii, în urma unei acţiuni, poliţiştii de la Poliţia oraşului Nădlac, au depistat şi oprit în trafic, pe raza localităţii Nădlac, patru autoutilitare în care a fost transportată ilicit cantitatea totală de 35.7 metri steri material lemnos. Materialul lemnos, în valoare de aproximativ 9.435 lei, a fost transportat spre Ungaria, fără a fi îndeplinite condiţiile legale, în acest sens.
Astfel, au fost depistaţi în trafic B. Georgel, de 21 ani, care a transportat cantitatea de 9,8 mst. lemn de foc specia salcâm, fără ca materialul lemnos să corespundă din punct de vedere al speciei cu cel menţionat în avizul de însoţire, şi P. Ilie, de 33 ani, care a transportat cantitatea de 7,7 mst. lemn de foc esenţă tare, cu aviz de însoţire primar în care nu era menţionată provenienţa legală a materialului lemnos.
De asemenea, poliţiştii i-au depistat pe D. Darius, de 42 ani, care a transportat cantitatea de 9,7 mst. lemn de foc esenţă tare, şi L. Iosif, care a transportat 8,5 mst. lemn de foc, în vederea comercializării, fără ca aceştia să fie autorizaţi pentru a efectua astfel de activităţi comerciale.
Urmare a celor constatate, cei patru bărbaţi au fost sancţionaţi contravenţional conform Legii nr. 171/2010 şi a Legii nr. 12/1990, cu amenzi.
Facebook Comments