Patru refugiați au fost depistați în Gara C.F.R. Arad, în cadrul unei acţiuni a Poliției de Frontieră

by Andreea Radu

 

Poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Arad au depistat, în cadrul unor acţiuni desfăşurate pe linia prevenirii şi combaterii migraţiei ilegale, în Gara C.F.R. din municipiul Arad, patru cetăţeni străini care nu îşi justificau prezenţa în zonă.
În data de 30.07.2022, poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Arad au desfăşurat acţiuni pe linia prevenirii şi combaterii migraţiei ilegale în zona de competenţă.
Pe parcursul misiunii, au fost identificați, în Gara C.F.R. din municipiul Arad, patru cetăţeni străini, care nu îşi justificau prezenţa în zonă.
În cadrul verificărilor s-a stabilit faptul că aceştia sunt cetăţeni din Pakistan, Bangladesh și Afganistan, cu vârste cuprinse între 20 și 35 de ani.
După finalizarea tuturor verificărilor, solicitanţii de azil vor fi îndrumaţi să se întoarcă în Centrele Regionale de Cazare și Proceduri pentru Solicitanții de Azil din ţară unde sunt cazaţi şi înregistraţi.
În perioada următoare, în zona de competenţă a judeţului Arad vor continua acţiunile în sistem integrat cu participarea tuturor structurile M.A.I. pentru prevenirea activităţilor de migraţie ilegală.

Facebook Comments