Patru minori din Sântana au furat mai multe bunuri din mașini lăsate neasigurate

by Cristian Dobre

În urma investigațiilor efectuate, polițiștii orașului Sântana au identificat patru tineri cu vârste cuprinse între 14 și 17 ani, care la data de 17 noiembrie 2020, ar fi sustras mai multe bunuri din 5 autoturisme lăsate neasigurate, pe raza localității Sântana.

Bunurile, precum acte, card-uri bancare, portofele, bani, îmbrăcăminte, au fost recuperate și restituite persoanelor vătămate.

În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, fiind continuate cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale.

Facebook Comments