Pasajul de pe Voinicilor a fost inundat din nou, în urma furtunii de miercuri

by Andreea Radu

Mai multe străzi din Arad au fost inundate în urma furtunii de miercuri seară, în special în cartierul Micălaca. Cel mai mult a avut de suferit, așa cum era de așteptat, pasajul de pe Voinicilor, care dă bătăi de cap arădenilor la fiecare ploaie sănătoasă, de când a fost construit. Și miercuri, pasajul a fost inundat, iar circulația autovehiculelor a fost blocată.

„Toate utilajele Companiei de Apă Arad au fost mobilizate în această seară pentru a limita efectele furtunii și ale precipitațiilor abundente. 20 de angajați ai Companiei, cu vidanje, autospecialele tip WOMA și motopompe au intervenit în  zona pasajului de pe strada Voinicilor și în zona centrului comercial Gemi Center pentru a evacua apa de pe carosabil.

Stațiile de pompare au funcționat la capacitate maximă însă din cauza cantităților însemnate de precipitații,  canalizarea a făcut cu greu față“, transmite Compania de Apă.

De asemenea, în urma fenomenelor meteorologice, pompierii militari ai Detașamentului Arad au intervenit pentru degajarea unui copac căzut pe alee, în municipiul Arad, Splaiul General Gheorghe Magheru.

 

 

 

Facebook Comments