Partidul Puterii Umaniste anunță că a „transferat“ 200 de membri ai PSD Arad

by Florian Popa

Umaniștii au anunțat, în cadrul unui eveniment organizat la Arad, extinderea echipei partidului, prin venirea a aproximativ 200 de noi membri, de la PSD Arad, în frunte cu Ingrid Iordache, fostul șef al TSD Arad.

Ingrid Iordache are 25 de ani și a fost, până recent, președintele organizației locale a tinerilor social-democrați. Acum a preluat conducerea filialei arădene a PPU (social-democrat), anunță umaniștii.

În sală a fost prezent și Dorel Căprar, deputat PSD și fost președinte al organizației județene a PSD Arad, semnal clar, dar neoficial dat de parlamentar către colegii săi social-democrați, scrie stiripesurse.ro. De asemenea, au fost prezenți și Andrei Neda, viceprimarul comunei Șiștarovăț, dar și alți membri ai PSD.

”Am văzut o mare nedreptate, aici la Arad. În fața lucrurilor de acest fel fie te resemnezi, fie te revolți și încerci să provoci o schimbare fundamentală. Eu nu mă resemnez! Dimpotrivă, intru în jocul politic, dar nu pentru a-l perpetua, ci pentru a-l schimba”, a spus Ingrid Iordache în cadrul unui eveniment organizat de PPU (social-liberal) la Arad.

Reprezentanții PPU (social-liberal) au anunțat, în cadrul aceluiași eveniment, că în perioada imediat următoare va fi anunțat și candidatul propus pentru Primăria Arad.

Facebook Comments