Parlamentul venezuelean cere expulzarea ambasadoarei Uniunii Europene

by Florian Popa

Parlamentul din Venezuela, controlat de partidul lui Nicolas Maduro, a cerut oficial guvernului să o „declare persona non grata” și să o expulzeze pa ambasadoarea UE în această țară, ca urmare a sancțiunilor impuse de blocul european, scrie digi24.ro. Textul, aprobat în unanimitate de deputaţi, solicită, de asemenea, revizuirea acordului privind prezenţa reprezentanţei europene la Caracas.
Adunarea Naţională din Venezuela a aprobat un „acord de respingere” a sancțiunilor impuse de Uniunea Europeană și îl „îndeamnă” pe Maduro să o „declare persona non grata pe şefa delegaţiei diplomatice” a Uniunii Europene, Isabel Brilhante Pedrosa, pentru a proceda la „expulzarea” ei.
„Votez cu ambele mâini pentru ca reprezentanta Uniunii Europene să fie declarată persona non grata”, a afirmat preşedintele contestat al Adunării Naţionale, Jorge Rodriguez, înainte de a solicita votul, conform Agerpres.
UE a sancţionat luni 19 oficiali ai regimului lui Nicolas Maduro pentru rolul lor în acte şi decizii despre care a spus că subminează democraţia şi statul de drept în Venezuela. Decizia, validată de miniştrii de externe ai celor 27, ridică la 55 numărul total de funcţionari şi înalţi funcţionari ai guvernului lui Nicolas Maduro sancţionaţi de UE (interdicţia de călătorie şi blocarea activelor pe teritoriul Uniunii).
În ianuarie, UE a anunţat că este gata să adopte măsuri restrictive ţintite suplimentare, având în vedere deteriorarea situaţiei din Venezuela în urma alegerilor legislative din decembrie 2020. După aceste alegeri, boicotate de principalele partide de opoziţie şi ale căror rezultate nu au fost recunoscute de Statele Unite, Uniunea Europeană şi mai multe ţări din America Latină, partidul lui Maduro şi aliaţii săi au câştigat 256 din cele 277 de locuri ale Adunării Naţionale.
La 29 iulie, după un prim val de sancţiuni europene, Nicolas Maduro a declarat-o persona non grata pe Isabel Brilhante Pedrosa şi i-a dat 72 de ore pentru a părăsi ţara. Cu toate acestea, când termenul a expirat, guvernul a dat înapoi, cerând în schimb „gesturi” din partea UE. Guvernul venezuelean a anunţat pentru miercuri o întâlnire a ministrului său de externe, Jorge Arreaza, cu Isabel Brilhante Pedrosa, precum şi cu ambasadorul Franţei, Romain Nadal, şi cu reprezentanţi diplomatici ai Germaniei, Spaniei şi Olandei.
Venezuela a devenit în 2017 prima ţară din America Latină sancţionată de UE, care a adoptat între timp sancţiuni împotriva a 55 de oficiali venezueleni.

Facebook Comments