Parlamentul italian a adoptat legea care pedepsește femicidul cu închisoare pe viață
Deputații din Parlamentul Italiei au votat în unanimitate introducerea infracțiunii de „femicid” – uciderea unei femei motivată de gen – ca faptă distinctă, pedepsită cu închisoare pe viață.
Votul a fost dat chiar în Ziua Internațională pentru Eliminarea Violenței împotriva Femeilor. Ideea unei legi exista de mai mult timp, însă uciderea Giuliei Cecchettin de către fostul ei iubit, în noiembrie 2023, a șocat întreaga țară și a accelerat decizia politică. Elena, sora victimei, a spus atunci că autorul nu este un monstru, ci „fiul sănătos al unei societăți patriarhale”, cuvinte care au mobilizat mii de oameni în stradă, potrivit stirileprotv.ro.
După doi ani de dezbateri intense, noua lege propusă de premierul Giorgia Meloni a fost susținută atât de coaliția de guvernare, cât și de opoziție. Mulți parlamentari au purtat panglici roșii în memoria victimelor. De acum înainte, Italia va înregistra separat fiecare crimă comisă împotriva unei femei din motive de gen.
Judecătoarea Paola di Nicola, coautoare a legii, spune că demersul va permite analizarea fenomenului în contextul real: „Vom fi primii din Europa care vom scoate la lumină motivația autentică a autorilor: ierarhia și puterea.” Italia se alătură astfel Ciprului, Maltei și Croației, singurele state UE cu o definiție legală clară a femicidului.
Legea se va aplica crimelor motivate de ură, discriminare, control, subjugare sau celor comise atunci când o femeie întrerupe o relație ori vrea să își exercite libertatea personală. Datele poliției arată că anul trecut 116 femei au fost ucise, dintre care 106 din motive de gen. În astfel de cazuri, pedeapsa va fi automat detenția pe viață.