Parlamentul European a aprobat prioritățile bugetare pentru anul viitor susținute de negociatorul-șef pentru bugetul UE, Victor Negrescu

by Adrian Pavel

Plenul Parlamentului European a aprobat cu 380 voturi pentru din 582 eurodeputați prezenți, prioritățile bugetare pentru anul viitor pe care le-a susținut europarlamentarul Victor Negrescu, în calitate de negociator-șef al legislativului european privind bugetul UE.
Rezultatul este o reușită importantă pentru Uniunea Europeană și România în contextul în care anul trecut Parlamentul European a blocat raportul, votând împotriva priorităților prezentate de fostul negociator de dreapta al legislativului european.
„Prin aprobarea priorităților bugetare ale Parlamentului European, am deblocat o situație dificilă pentru legislativul european și am demonstrat că un român poate gestiona situațiile cele mai dificile și poate genera consens la nivel european.
Prin votul obținut, începem practic negocierile directe cu reprezentanții Consiliului UE și ai Comisiei Europene privind sumele alocate fiecărui domeniu. Prioritățile noastre sunt clare și sunt complementare cu cele pe care le au românii, mai exact finanțarea suplimentară a agriculturii, sprijinirea educației și a sănătății, dezvoltarea infrastructurii, inovației și noilor tehnologii sau domeniul apărării.
Subliniez faptul că pentru România sunt de interes solicitările făcute de Parlamentul European pentru includerea finanțării pentru aderarea completă a țării noastre la zona de liberă circulație, sprijinirea transferului pensiilor și a beneficiilor sociale dobândite de români în afara țării, crearea unui Plan European pentru Educație din care să finanțăm învățământul și formarea continuă sau realocarea fondurilor europene necheltuite către beneficiarii care au demonstrat capacitate de absorbție.
Nu în ultimul rând, sunt bucuros de sprijinul primit din partea colegilor mei pentru suplimentarea fondurilor pentru sănătate în vederea creării unui program prin care tratamentele și aparatura medicală de ultimă generație să ajungă în toate statele membre pentru a asigura servicii de calitate pentru toți pacienții europeni.
Un element important al documentului aprobat de legislativul european este legat de dimensiunea transversală a criteriului social, ceea ce poate permite României ca pe viitor să primească un sprijin suplimentar pentru reducerea disparităților cu celelalte state membre. Nu în ultimul rând, am reușit includerea unor referințe puternice la sprijinul necesar pentru dezvoltarea mediului rural, sprijinirea fermierilor, dar și a producției în Uniunea Europeană”, declară europarlamentarul PSD Victor Negrescu.

Facebook Comments