Parlamentarii USR demisionează pentru a nu beneficia de pensii speciale

by Andreea Radu

Toți parlamentarii USR și-au depus astăzi demisia, pentru a nu beneficia de pensii speciale, un privilegiu nemeritat pe care vechile partide l-au acordat politicienilor. USR PLUS susține desființarea tuturor privilegiilor, fie că vorbim de pensii, imunitate sau alte avantaje.

Astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, președintele USR, Dan Barna, a anunțat faptul că deputații și senatorii USR își înaintează demisiile, prin aceasta dorind să nu mai beneficieze de pensiile speciale acordate parlamentarilor. Aceste pensii sunt condiționate de existența unui mandat complet, astfel că niciun reprezentant al USR nu va beneficia de ele.

Pensia specială este o sfidare la adresa oamenilor cinstiți din această țară. Să reprezinți voința populară este o onoare, nu o corvoadă. Prin aceste demisii dorim să arătăm că lupta USR PLUS pentru eliminarea pensiilor speciale și a oricăror privilegii nemeritate nu este doar la nivel declarativ.

Până acum și vechile partide au susținut verbal acest demers, fără să facă însă nimic pentru realizarea lui. Pe agenda Parlamentului este deja de patru ani un proiect de lege al USR care urmărește eliminarea acestor pensii. Patru ani de zile în care niciodată nu s-a găsit o majoritate care să facă acest lucru. Niciodată.

USR PLUS va face din eliminarea pensiilor speciale condiție esențială pentru participarea la orice coaliție de guvernare. Ne-am asumat desființarea privilegiilor politicienilor și nu vom renunța la acest angajament.

Facebook Comments