Părintele Constantin Necula va conferenția la Arad

by Dana B.

Momentul mult așteptat al venirii Părintelui Constantin Necula la Arad, va prinde contur în ziua de luni, 21 noiembrie 2016, făcând ca această zi a sărbătorii Intrării Maicii Domnului în Biserică să fie una a dublei bucurii și împliniri duhovnicești, aflați fiind oricum pe ”drumul bucuriei” către aflarea Nașterii Domnului.

Așadar, Părintele Constantin Necula va conferenția luni, 21 noiembrie 2016, la Sala „Regele Ferdinand” a Primăriei Aradului, ora 18, gazdă și organizator al evenimentului fiind Părintele Arhimandrit Teofan Mada, vicar eparhial al Arhiepiscopei Aradului.

Veniți și vedeți! Acest cuvânt pe care Iisus îl adresează ucenicilor în căutare îl adresează și persoanelor de astăzi care sunt în căutare. În perioada Postului Nașterii Domnului dorim să-L rugăm pe Domnul Hristos pentru ca Biserica, în pofida propriilor sărăcii, să devină tot mai de recunoscut ca locuință a Sa. Îl rugăm pentru ca, în drumul spre casa Sa, să ne facă și pe noi tot mai văzători, pentru a putea spune spune tot mai autentic și într-un mod tot mai convingător: L-am găsit pe Acela pe care toată lumea îl așteaptă, pe Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu Cel adevărat, dar și pe Omul Cel adevărat.”, a spus Părintele Teofan.

Un eveniment așteptat și de bun augur la începutul Postului Nașterii Domnului!

Facebook Comments