Pancu acuză dur arbitrajul, după meciul cu Petrolul: “Rapid nu este respectată”

by Sorin Haut

Trecut din funcția de antrenor în cea de președinte, după ce a fost demis de pe banca tehnică la începutul acestui an, Daniel Pancu a ieșit în fața presei pentru a vorbi despre meciul dintre Petrolul și Rapid, desfășurat sâmbătă seară, la Ploiești, și încheiat la egalitate, scor 0-0. La fel de energic ca atunci când era antrenor la Rapid, Daniel Pancu s-a descătușat la finalul jocului cu Petrolul la adresa arbitrajului. Acum președinte la gruparea giuleșteană, fostul atacant și antrenor vorbește despre lipsa de respect la care este supusă Rapid. Acesta și-ar fi dorit ca arbitrul să nu dicteze eliminări, fiindcă meciul de pe ”Ilie Oană” era un derby. Pancu susține că trupa alb-vișinie a ajuns bătaia de joc a arbitrilor.

”Într-o competiție astfel de importantă, arbitrajul este unul dintre factorii foarte importanți de care depinde un club, vorbim de o promovare în cazul de față. Ce s-a întâmplat confirmă multe lucruri, că Rapid nu este respectată. Și nu numai că nu este respectată, dar am ajuns bătaia de joc a anumitor domni din arbitraj. Nu e posibil, pentru că așa cum suferim noi, suferă și suporterii noștri. Într-adevăr, și suporterii Petrolului suferă, dar nu se poate ca în atât de multe cazuri Rapid să fie nedreptățită, dezavantajată, pentru că, la urmă, ne jucăm, pe lângă munca jucătorilor, a antrenorilor, și cu inimile a sute de mii de oameni.

Deci trebuie să fim mult mai responsabili când numim un arbitru, care, din câte știm, are legături cu anumite persoane de la un club rival nouă. Deci ar trebui să fim mai calculați. Domnu’ Dima, cu mine antrenor, ne-a arbitrat și la Constanța și la orice adiere de vânt era fault pentru Farul. Nu spun că noi am jucat slab la meciul ăla. Nu mi se pare normal să delegi un astfel de arbitru. Vom face și comunicate și plângeri, dar le tot facem în sezonul ăsta”, a spus Pancu la finalul jocului cu Petrolul. (liga2prosport.ro)

Facebook Comments